Suntem Europeni, avem nevoie de Buletine Europene

Ca parlamentar de Diaspora si reprezentant al Romanilor din Străinătate, doresc ca fiecare Roman/ca ce trăiește mai mult de 365 de zile, legal intru-n stat membru al Uniuni Europene, sa poată primi un Buletin (Carte de Identitate) de la statul unde are anunțat domiciliul principal, și în el sa fie menționat Cetățean European sau chiar Read more about Suntem Europeni, avem nevoie de Buletine Europene[…]

Din Ianuarie 2017 doresc ridicarea alocatiei pe echivalentul de 100 EURO

Una din cele mai importante investiții ce un stat poate sa il facă, este investiția în Viitor. Asta înseamna ca statul este sau trebuie sa fie obligat sa susțină fiecare copil sa meargă la scoală și sa învețe o meserie. Prin ridicarea Alocației pentru copil la minimul echivalent cu 100 EUR, familiile își pot permite sa Read more about Din Ianuarie 2017 doresc ridicarea alocatiei pe echivalentul de 100 EURO[…]

PROGRAMUL: DREPTATE & INCREDERE

Justiție Frații si Surorile noastre au luptat in decembrie 89 pentru ca noi toți sa trăim in Democrație, Libertate, Dreptate, Respect si pentru Libera exprimare. O Tara fără o justiție independentă, adică unde singurii Magistrați sunt doar Judecători, nu exista in toata Comunitatea europeana si nici măcar in America. Deci in realitate nu se poate Read more about PROGRAMUL: DREPTATE & INCREDERE[…]

Ridicarea Alocatiei pentru Copil la 100 EURO/lunar

Sute ce copii traiesc in saracie. Pe langa saracie mai e ca uni din ei nici macar la scoala nu merg ca nu au rachizite. Este obligatoriu ridicarea Alocatiei la suma de 100 EUR/lunara. Odata cu ridicarea acestei sume, nu mai apare nici diferente intre sumele Alocate pentru copii in strainatate Update: 02/08/2016 Din Ianuarie Read more about Ridicarea Alocatiei pentru Copil la 100 EURO/lunar[…]

X