Propunere Legislativa: Penalizare pentru angajator cu 10% din salar, pentru întârzierea plații salariilor

Mereu se întâmplă ca angajatorii să nu plătească salariile la timp. Până în prezent, angajatul nu prea are ce să facă contra angajatorului.

Pentru cei mai mulți angajați salariul este singura sursă de venit. Mai enervant e atunci când aștepți salariul, mai ales că propriile costuri, cum ar fi chiria, electricitatea și telefonul trebuie plătite la timp, si nu ai din ce!

De foarte multe ori, angajatorii nu se gândesc la angajații lor, ci își iau salarii imense, mașini bombastice si concedii de lux, dar când e vorba de plata salurilor, uita de durerile sufletești ale angajatului.

Mai urat este când pe angajat îl așteaptă acasă si un copil, ce așteaptă o jucărie, o ciocolata sau poate chiar o excursie într-un parc de distracție plănuită, iar din cauza Angajatorului aceste minuscule dorințe nu se pot îndeplini.

Pe data 23.2.2011 Parlamentul European a dat o DIRECTIVA 2011/7/UE (vezi documentul 2)ce din păcate se aplica numai la tranzacțiile comerciale. Si după cum vedeți, nici măcar Parlamentarii Europeni nu se gândesc la omul de jos, ce muncește din greu, si mai plătește si salariul parlamentarului.

Propunere Legislativa pentru modificarea articolului 166 alin.4  din Codul Muncii

Cer Parlamentului si Senatului României sa adopte prezenta lege:

Art.166 Codul Muncii – va avea următorul cuprins:

alin 4: Întârzierea nejustificata a plații salariului cu mai mult de 3 zile, determina obligarea angajatorului la plata de daune morale cu 10% adaus din salariul angajatului.

alin 5: Neplata salariului poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.

Propunere Legislativa: Penalizare pentru angajator cu 10% din salar, pentru întârzierea plații salariilor

Ce spui de aceasta propunere

Vă mulțumesc pentru vot!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X