1. Domnule Mocanu Erich, ați anunțat că veți fi candidat independent în circumscripția 43 Diaspora, la Camera Deputaților. Care a fost impulsul decisiv pentru această hotărâre?
Ideea de a intra in Politica, nu îmi aparține, impulsul a venit de la romanii ajutați de organizatia pe care o conduc. Sunt de parere ca, acum este momentl de a face mai mult pentru romani, iar pentru asta este nevoie de sprijinul celor care vor sa fie auziti de factorii de decizie, de legislativ. In orice caz, decizia am luat-o dupa ce m-am consultat cu familia si prietenii, iar acestia m-au asigurat de tot sprijinul necesar.
2. Câte semnături ați strâns pentru susținerea candidaturii și cum intenționați să vă faceți campanie electorală? Ce fonduri aveți la dispoziție pentru a vă face cunoscut?
Semnaturile stranse pana in prezent ma determina sa merg mai departe, convins fiind ca, romanii, de aceasta data, vor alege un reprezentant apt pentru rezolvarea problemelor lor. Romanii din Diaspora s-au saturat de minciuni, spoturi electorale non sens, promisiuni desarte. Nu am sa comentez modalitatea in care se schimba „peste noapte” conditiile privind candidatura la alegerile parlamentare.
Campania mea este sustinuta atat financiar cat si material de prieteni, organizatii prietene, mediile de socializare, dar si prezenta mea in centrul comunitatilor romanesti din diaspora. Sunt de principiu ca in loc de un Prospect scump, mai bine unul ieftin si un Caiet in plus pentru un copil nevoiaș! Nu am de gând sa renunț la bucuria ce mi-o oferă un sincer mulțumesc sau un zâmbet din suflet.
3. Care este programul pe care îl propuneți alegătorilor?
In primul rand, lumea trebuie sa inteleaga ca Romania, nu poate fi asociata infractiunilor, tiganiadei. Lumea trebuie sa recunoasca ca, romanii sunt foarte apreciati in mai toate mediile profesionale, Romania este o tara cu potential turistic impresionant, cu o cultura si obiceiuri frumoase, iar toate acestea trebuiesc promovate. De acest fapt ma voi ocupa personal.
Programul meu electoral cuprinde, printre altele accesul tinerilor sporit la universitatile din toata lumea, atragerea de capital pentru construirea de scoli romanesti in Diaspora, respectarea romanilor din Diaspora in ceea ce priveste dreptul de a fi tratat medical in spitalele din C.E.
Un alt punct important il reprezinta respectarea drepturilor cetatentilor romani in raporturile de munca, tragerea la raspundere a angajatorilor care profita de naivitatea romanilor, de speranta acestora din urma la un trai mai bun.
De asemenea, nu trebuie sa uitam de romanii incarcerati in penitenciarele din strainatate. Chiar daca au gresit fata de societate, acestia isi platesc greseile, se indreapta si au dreptul la sansa de a se reintegra social.
4. Partidul condus de Traian Băsescu, PMP, a anunțat că selecționează candidați din diaspora. Există filiale ale unor partide românești în diaspora, de ce nu v-ați apropiat de una din aceste organizații pentru a vă susține candidatura?
In 2012 am fost cu familia pentru a vota demiterea lui Traian Băsescu.
Deci o afiliere cu principiile PMP nu se poate discuta. Încă o dovada ca nu am greșit a fost si recrutarea in PMP a deputatului Aurelian Mihai despre care am aceeași părere ca si partidul însuși. Din păcate la un caz tragic ce a avut loc in Germania, domnul deputat, pe atunci in PNL, nu a putut fi de găsit, dar in schimb si-a asumat meritele in presa.
La fel ca si in cazul amintit mai sus, am încercat sa cer ajutor si de la alte Partide (diferite cazuri sociale), iar de fiecare data am rămas cu aceeași amăreală, ca sa nu spun greață. Aceste partide nu își aduc aminte de cetățeni, indiferent ca sunt din Romania sau din Diaspora, decât atunci când au nevoie de votul lor, o implicare directa, nu exista in realitate.
Realitatea nu e întotdeauna frumoasa, exista oameni ce nu-si primesc salariile, ce trăiesc sau lucrează in condiții mizere, copii traumatizați si multe altele. Niciodată partidele nu se apleacă asupra acestor cazuri,excepție făcând, daca cazul este televizat, sau cum menționam mai sus, atunci când au nevoie de voturi.
Nu voi face o coabitare cu vreun partid politic si nici nu mă voi afilia unui partid. Am plecat pe acest drum, independent, cred in Independenta mea, așa cum si susținătorii mei cred in mine. Fiecare Idee sau Proiect de Lege ce va fi in discuție de Vot, va fi discutata cu oamenii pe care ii reprezint si care m-au trimis acolo.
5. De ce vă orientați spre politica românească? Pentru românii din Germania, de exemplu, nu ați putea face mai mult intrând în politica germană? Până la urmă, viața românului din diaspora e guvernată de legile din țara gazdă, mai puțin de cele din România.
La momentul actual, după discuții cu diverși politicieni si primari din Germania, romanii chiar si rromii nu constituie o prioritate, problemele emigranților fiind mult mai mari. M-am îndreptat spre politica românească, pentru ca îmi doresc sa mă duc si peste granițele Germaniei, romanii având probleme, sau fiind desconsiderați si in multe alte tari.
Așa cum nemții doresc sa fie respectați in străinătate, la fel avem si noi romanii, dreptul sa fim respectați in orice tara ne-am afla.
Din păcate nici un guvern si nici un președinte nu a încercat sa implementeze dar si sa arate valoarea noastră a romanilor. Nu avem cum sa fim respectați atâta timp cat cei de sus ne vad pe noi cetățenii de rând,ca muncitori de 2 bani si ne tratează ca niște sclavi. Respectul se câștiga, iar daca vom tine capul aplecat nu vom reușii niciodată sa schimbam părerile false făcute despre noi, romanii. Dincolo de cerșetori si hoți avem atâția oameni de mare valoare si pricepere, ce fac cinste României.
6. Ce probleme ale românilor din străinătate credeți că poate rezolva un parlamentar de diaspora?
Un adevărat reprezentant al românilor, poate rezolva foarte multe, altfel rezolvi problema romanului din Diaspora din calitatea de reprezentant al Statului, decât a unui simplu ONG-ist. Decât statul in birou cu cafeluța pe masa, discutând afaceri si făcând planuri cum sa fure din banii statului, mai bine ar fii pe teren, sa discute cu cetățenii ce i-au ales, sa găsească soluții la problemele lor. Exista o mulțime de posibilități in rezolvarea problemelor, e nevoie doar de bunăvoință si respect pentru aproapele tău.
7. Ce credeți despre votul prin corespondență și despre numărul mic de parlamentari care reprezintă diaspora?
In luna Feb.2016 am participat, la o întâlnire cu Ministrul Romanilor de Pretutindeni, ce a avut loc la Consulatul din München, unde tema întâlnirii a fost Votul prin Corespondenta. Încă de pe atunci, am avut rezerve in legătură cu punerea in aplicare a acestuia si se pare ca suspiciunile mele nu au dat greș. O dovedesc numărul mic de înscriși.
Totul se va concretiza dupa finalizarea alegerilor parlamentare.
Ca idee nu e un lucru rău, este practicat si de alte tarii, dar intr-un context mult mai securizat.
Ex. Cine garantează ca scopul, nu e o baza de date a tuturor persoanelor?
Cine garantează ca datele personale nu ajung pe alte mâini? Cine garantează ca Votul meu va fii socotit? Cum votează o persoana ce in ziua alegerilor nu este in circumscripția unde este înregistrat? Sunt foarte multe neclarități, de aceea aștept cu mare interes finalizarea lui.
8. Ați fost la vot la alegerile prezidențiale în 2014? Ce părere aveți despre prestația președintelui ales de diaspora, Klaus Iohannis?
Cine e Klaus Iohannis? A Președintele! Nu am sa comentez despre Președintele României. Tot ceea ce pot spune este ca Romania, si-ar fi dorit un altfel de președinte. Ceea ce li s-a prezentat la alegerile președințiale este diferit fata de ceea ce reprezintă acum instituția prezidențiala.